Nu am mai scris in aceasta perioada din cauza programului foarte incarcat pe care l-am avut. In acest timp am avut si eu, la fel ca toti ,,marii’’ fotografi de pe Facebook o, sa zicem, sedinta foto care, dupa cum au reactionat clientii a iesit foarte bine. Nu doar fotografiile ci si modul in care am lucrat le-a placut. Aceasta sedinta foto a fost chiar prima si poate ultima pentru ca fotografia de gen nu prea-i pe placul meu. De ce? Nu stiu. Probabil pentru ca nu mai vad farmecul fotografiei in acest gen. Nu mai sunt nevoit sa caut acel moment decisiv despre care vorbea Henri Cartier-Bresson. Acel spirit de observatie iesit din comunc care-l deosebeste pe fotograful atent(artist-dupa parerea mea) de cel care-si pune modelul in cadru, plesneste trei flashuri si isi proceseaza imaginea ca sa arate ca si cum fotografia a fost facuta pe Muntele Everest. Oricum, am facut-o si pe asta. Mai multe poze aici.

Tot in aceasta perioada am montat un filmulet compus din mai multe fotografii si mai mult de jumatate fiind un stop-motion movie conceput tot de mine. Filmuletul arata modul in care am pictat impreuna cu alti colegi decorul pentru Balul Bobocilor din anul acesta. Noi fiind a 12-a si avand ca si indatorire sa punem la punct Balul. Mult am gandit daca sa postez acest filmulet pe blog sau nu pentru ca in el apar toti colegii mei care-au facut parte din echipa de pictura pentru decor si, dupa bine stiutele probleme pe care le-am avut acum un an cu o anumita jurnalista(daca o pot numi asa pentru ca nu prea era pe treaba ei) mi-e frica ca istoria sa nu se repete si sa trag dupa mine si pe ceilalti colegi participanti in filmulet. Am evitat sa scriu numele colegilor sau al liceului tocmai din acel motiv. Nu am scris decat numele meu pentru ca daca se va intampla ceva se vor cauta persoane pentru a fi trase la raspundere si voi fi eu tras la raspundere fara a mai implica pe altcineva.

Filmuletul poate fi vizionat daca faceti click aici.

Astazi la orele de Studii Compozitionale Grafice ma intrebam impreuna cu bunul meu coleg Stanila Vlad daca Iisus Hristos ar fi fost inecat lumea crestina din prezent s-ar fi rugat la un acvariu? 

Raspunsuri si/sau completari mai jos la comenturi.

Pana data viitoare va doresc numai bine!

In momentul de fata lucrez la o idee in timp ce filmul cu numarul 4 asteapta in aparat.

In acest film il veti gasii pe acel ,,mosulica” care mi-a trimis trecutul, prezentul si viitorul la dracu’ si inapoi pe trecerea de pietoni cand l-am fotografiat. Daca va aduceti aminte de postarea de aici.

Acest Nikon ,,anti temperatura scazuta” costa in jur de 1500 de lei pe www.digiland.ro.

Ei bine, eu am Nikon D3000, dslr cu care am fost la o temperatura mai scazuta decat poate acest compact sa lucreze. D3000-ul a costat cu doar 200 de lei in plus.

Aceasta este camera mea in timpul excursiei de pe Domeniul Schiabil Sureanu.

Ma gandeam acum ca de ce sa dau cu 200 de lei in minus pe un compact de 16 megapixeli care rezista la -10 grade doar pentru ca poate fotografiaza sub apa la adancime de 10 metrii. Adica, pot sa-mi cumpar la un dslr o carcasa subacvatica care face acelas lucru pe cand acest mic compact nu are lentile interschimbabile. Banuiesc ca este doar o simpla comoditate in plus fata de marime si greutate.

As spune acum ca Nikon pare sa aiba astfel de camera insa Canonul unde este? Petrisor, unde e Canonul gen acest ,,fantastic Nikon COOLPIX AW100” care fotografiaza in conditii de vreme nefavorabile?

I-am urmat si eu explicatiile si am iesit pe strada pentru a fotografia oamenii de pe ea. Am iesit din bloc, am ajuns la prima intersectie ,am pasit pe trecerea de pietoni(semaforul era verde) si din fata se apropia un batranel foarte simpatic care-mi aducea aminte de ceva comandant de razboi iesit la pensie care acum se ocupa doar de familia pe care-o iubeste atat de mult. Mi-am dus camera la ochi, am incadrat si am fotografiat trecand pe langa el mai apoi fara a-l privi in ochi(asa cum explica Eric Kim). Imediat dupa ce am trecut de el acel mosulica simpatic a inceput sa se agite pe trecerea de pietoni, sa ma intrebe ca ce cred eu ca fac, sa ma trimita la dracu si inapoi impreuna cu persoane dragi care-mi fac parte din familie si nu numai. Si, evident, ca un crestin demn de urmat(glumesc) a ,,luat si numele Domnului in desert”. Oricum, nu l-am bagat pe mosulica-n seama cu toate ca urla pe tot bulevardul insa semaforul era rosu acum si toate maisinile-l claxonau pentru ca inca statea pe trecere, pe mijlocul drumului.

Ma gandesc ca daca doar la o chestiune de genul acesta oamenii se crizeaza la alte treburi cum vor face. Pacat ca nu a facut acest mosulica si la proteste cum a facut pe trecerea de pietoni.

Filmul pe care l-am folosit cand l-am fotografiat pe acest batranel nu este inca developat insa va fi luni pentru ca acum, sambata este inchis.

Toata actiunea se intampla in bucatarie in timp ce mancam ceva pe-acolo cand, din urlete, grohaieli si alte cele de la radio aud un tobar interesant, o chitara si un bas la fel si, dintr-o data aud un fel de…porc. Sincer! Am avut impresia ca la microfon au adus un porc care pur si simplu incerca sa comunice cu noi sau ceva de genul. Ascultati insa sa nu uitati de volumul boxelor/castilor, nu-s draguti de loc acesti…cantareti.

Acesti death-isti ce-s ei au reusit insfarsit sa distruga tot ce a mai ramas frumos in rock, au dus rockul pana la dracu’ dar fara sa-l aduca-n apoi.

Momentan sunt intr-o perioada debusolata si am inceput sa experimentez cu tot felul de trupe, genuri, artisti, tocmai de aceea m-am gandit sa ascult niste radio online insa…incep sa ma scarbesc de unele adunaturi de ciudati pentru ca nu le poti spune oameni sau trupa care vor sa revolutioneze rockul si incep sa ragaie, sa planga, sa-si faca treburile si mai stiu eu ce la microfon.

Oricum, trupa-i buna! NOT!!!

Dimineata de marti incepe la fel ca si celelalte, somnoroase si agitate din cauza faptului ca elevul a uitat sa-si aranjeze rucsacul si inca mai are pensule, carbune si multe alte instrumente de desen in el fara a avea caietele pentru cultura generala. Fuge apoi catre scoala, ajunge cu 5 minute dupa ce au inceput orele,isi prezinta temele si asteapta sfarsitul orei. Trece cu bine si de a doua ora, de ora de romana, scrie toata ora cealalta, isi da seama ca a uitat sa-si faca tema la franceza avand,ca deobicei o discutie ironica cu dragul profesor de franceza care-l scoate la raspuns si il noteaza dupa faptul ca nu si-a xeroxat manualul de franceza.

Stres, stres, stres si la celelalte ore si apoi termina totul prin jurul orei 14 plecand acasa cu capul plin de informatii(cica).

Sta prin casa, mai mananc, poate mai are si alte ,,misiuni” de facut asa cum am zis data trecuta, program predefinit. Pe langa asta poate-si mai invata ceva pentru bac, poate mai lucreaza la atestat, mai trage vreun crochiu sa nu-si piarda mana, mai face o poza si trece timpul pana cand elevul isi da seama ca e ora 20 deja.

Savureaza cu drag libertatea de dupa ora 20 prin oras, cafenea, computer, facebook sau alte cele.

Am uitat sa precizez in cealalta postare ca acest ,,jurnal” despre viata unui elev la arte plastice nu se pliaza pe absolut toti elevii deoarece mai exista si ,,uscaciuni”. Marea problema in liceele de arta,dupa parerea mea este ca sunt admisi un numar foarte mare de elevi intr-un an(un numar normal din punct de vedere al unei clase insa) care vin fericiti sa invete sa deseneze ,,frumos”. Ei bine, acesti devoratori de ,,practica frumoasa” vor afla in foarte scurt timp ca in liceul de arte plastice nu vor invata sa deseneze ,,frumos” ci vor invata sa deseneze bine. Desigur, cei care inca mai au curajul si puterea de a continua acest drum. O carare destul de grea spre realizarea unui desen corect si nu frumos. De aceea zic ca, din pacate in liceul de arte se afla un numar consistent de elevi care si-au dat seama ca nu vor sa deseneze bine si au lasat balta totul venind la orele de specialitate de frica absentelor fara a mai incerca nimic.

Asa ca, aceste postari se completeaza cu acei elevi care inca continua pe domeniul artelor vizuale bune si nu frumoase. Elevi care scade treptat dar nu dispare, din fericire!

In contiunare, ziua de miercuri, zi inainte de joi, ziua de specialitate, miercuri, zi cu inca o ora-n plus de romana pentru bac.

Voi incepe aceasta postare cu prima zi a unui elev in clasa a XII-a la un liceu de arte si voi concepe un fel de jurnal al acestuia.

Perioada de stres a unui elev de la arte incepe inca de duminica dimineata cand se gandeste ca a doua zi are specialitate iar hobby shop-ul sau Galeria de Arta este inchisa si a ramas in pana de hartii 50/70. Nu doar ca a ramas in pana dar nu si-a facut nici celelalte 30 de crochiu/schite ce trebuia sa le faca pentru ora de studii compozitionale. Isi aduce aminte ca trebuia sa faca si partea de concept in schita a atestatului care trebuie finalizat intr-un timp foarte scurt. Ca sfanta duminica sa fie si mai distrusa isi aduce aminte ca are si modelaj a doua zi de la ora 11 la ora 17! Fantastic!

Ei bine, intr-un final trece si ziua de duminica cufundata in muzica afumata din cafenea unde elevul de la arte-si face schitele pe hartiile de xerox imprumutate de la mama lui si vine ziua de duminica dimineata. Ajunge la scoala dimineata, este urlat din momentul in care intra pe usa pentru lipsa materialelor(in acest caz, lipsa hartiei 50/70) dupa care incepe si isi trage o capra sau un sevalet si se chinuie sa-si gaseasca o planseta cat de cat mai buna. Incepe si deseneaza acelasi model pe care-l deseneaza dintr-a X-a, se umple de carbune si ramasite de la guma de creion atunci cand lucreaza in carbune iar cand lucreaza in acoarela/tus/acrilic nu cred ca mai trebuie sa ne gandim pentru ca in acelas atelier lucreaza aproximativ inca 20 de elevi printre capre si plansete. Coboara la ora 11 in atelierul de sculptura unde in perioada de iarna isi frange degetele-n lutul inghetat din cauza frigului pentru ca lipsa caldurii nu este doar un mister ci un fapt. Isi framanta minte si puterea in incercarea modelarii lutului dupa care-l arunca-n lada pentru a fi remodelat de un alt elev de la arte.

Pleaca seara la ora 17 dupa 9 ore de stat in scoala si merge spre casa, mananc fericit impreuna cu parintii la masa dupa care isi aduce aminte ca in urmatoarea zi are ora de romana, avea tema, are engleza,tema si nu si-a facut nici una. Isi pune laptopul in rucsac, pleaca-n cafenea unde se intalneste cu alti elevi de la arte pentru a-si face tema impreuna. Isi rezolva temele impreuna dupa care se intoarce frant acasa si se-arunca-n pat si se gandeste:

,,Pff…! Am uitat, vroiam sa invat pentru bac…”

sau

,,Off…! Iar nu am facut nici-o poza azi…”

sau

,,Vroiam sa ma apuc sa citesc Morometii”

sau…multe altele!

Cu toate astea am uitat sa pun la socoteala faptul ca unii dintre noi mai au alte planuri preconcepute imediat dupa ore sau poate care chiar intersecteaza orele. Planuri gen: fugi dupa surioara ta la gradinita, ajuta-ti colegul la tema de culoare, ajuta-ti profesorii in ateliere si/sau multe altele.

Cu toate astea nu facem nimic la arte decat sa desenam(ironic vorbind) iar aici nu am portretizat decat o singura zi din orarul meu de la arte. Orar care incepe cu specialitate,luni de la 8 la 17.

Urmeaza marti, primele doua ore, engleza si romana, tema la amandoua.

Scena de fata impreuna cu amintirea mi-au demonstrat cat de mult a evoluat tara in ultimii 4 ani si probabil modul de evolutie pe viitor care pot sa spun ca se afla intr-o rutina de stagnare.

Am auzit insa povesti de la mai multi futografi care spuneau ca FujiFilm lucreaza in serie, nu se uita unde ar fi bine si unde nu ar fi bine o modificare, proceseaza totul ca si fotografiile de nunta. Standard! Lucru care-l face foarte neglijent cu materialul de lucru si chiar foarte neglijent cu filmele foto care-s considerate acum niste vechituri.

Cum a spus profesorul meu de desen care pana acum vreo doi ani inca mai fotografia eveniment pe film :,, Bai! Ce tot atat nebunie cu film foto?! Acum avem senzor digital cu 18 megapixeli si ISO 12.800, da-l in sange de film!!!”

Desigur, din gluma-n gluma tot el mi-a spus ca decat sa platesc 16 lei pentru servicii ,,in serie” mai bine merg si incerc la CIP unde isi scana el fimele.

De aceea, titlul este CIP Deva Rulez. Am decis ca cel de-al doilea film sa-l scanez la CIP unde am platit doar 6 lei iar calitatea scanarii este fantastica. Lucrul care ma interesa pe mine era ca scanarea cadrelor sa fie completa pentru ca poate acel cadru foarte intunecat care la Fuji-mi era ,,uitat” mie-mi trebuia. Ei bine, CIP nu a uitat!

Asa ca pentru cei care vor sa-si scaneze filmele si sa nu fie prostiti de imaginea fancy a celor de la Fuji mergeti la CIP.

Am postat deja pe Tumblr cateva imagini de pe film pe care le puteti gasi daca faceti click aici si voi posta si aici cateva imagini.

Iar aici sunt eu fotografiat de catre Andrei Moldovan intr-o zi in care, daca-mi aduc bine aminte a fost plina de fotografie. Peste tot!:))